ideal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. idéal, lat. idealis)

1. adj. referitor la o idee sau la ideație; care nu există sau nu poate exista decât în gândire.
2. perfect, desăvârșit; model.
3. s. n. model considerat perfect; perfecțiune pe care încearcă s-o imite un artist, un poet etc.
4. scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva.
5. (mat.) mulțime de elemente ale unui inel pentru care atât diferența dintre două elemente, cât și produsul dintre un element al inelului și un element al ei sunt tot elemente ale mulțimii.

idealism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idéalisme)

1. orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, existența obiectivă, ca factor secund, derivat.
2. ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual, pus la baza existenței, ca o realitate independentă de conștiința individului; ~ subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă a realității materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectivă.
3. urmărire dezinteresată a unui ideal.
4. ~ fizic = denumire dată interpretării idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane.

idealist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. idéaliste)

1. I. care aparține idealismului; privitor la idealism; idealistic.
2. care își orientează gândul, acțiunea, viața, după un ideal; idealistic.
3. (depr.) care trăiește din himere, iluzii, fără să țină cont de realitate; idealistic.
4. II. adept, susținător al idealismului.
5. persoană care aspiră spre un ideal.
6. (depr.) persoană) lipsită de simțul realității sau de simț practic.
7. (antonime) materialist, realist.

idealitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. idéalité)

1. caracter, stare a tot ce este ideal (I, 2).

idealiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. idéaliser)

1. a da un caracter ideal cuiva sau la ceva; a atribui unui lucru, unei ființe calități excepționale; a exagera (ceva) în bine.

idealizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. idéalisant)

1. care idealizează; idealizator.

academism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. académisme)

1. imitaţie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii.
2. manieră în artă care cultivă un ideal de frumuseţe rece şi convenţional.
3. fel de a se comporta academic.

acronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acron/ic/ + -ie)

1. lipsă de concordanţă între timpul real al evenimentelor şi cronologia ideală a narării lor.

anacronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (an1- + acronie)

1. discordanţă între timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologia ideală a narării lor.

anarhist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. anarchiste, rus. anarhist, germ. Anarchist)

1. I. referitor la anarhism, ideal politic bazat pe suprimarea statului şi autorităţii.
2. care este favorabil anarhismului; care mărturisește, care exprimă sau care răspândește această doctrină.
3. II. adept al anarhismului; persoană care profesează, care practică anarhismul.
4. (antonim) legitimist.

angelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. angélisme)

1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.

apriorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apriorisme)

1. concepţie filozofică idealistă care consideră cunoaşterea esenţei lucrurilor anterioară experienţei omului.