Dictionar

ierarhie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hiérarchie)

1. sistem de subordonare a gradelor, funcțiilor, autorităților etc. unele față de celelalte; ordine.
 

ascensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascension, lat. ascensio)

1. mișcare de jos în sus a unui mobil.
2. urcare, suire (pe un munte); înălțare (cu balonul).
3. (fig.) creștere, dezvoltare.
4. promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale.
5. proces de cucerire a puterii de către o organizație politică.
 

clasificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. classifiable)

1. care poate fi clasificat, clasat după criterii sau ierarhie.
 

eneadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ennéade)

1. (ant.) ierarhie de nouă zei, simbolizând forțele universului.
2. reunire de nouă lucruri asemănătoare sau de nouă persoane.
 

ierarhic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. hiérarchique)

1. conform ierarhiei, pe baza unei ierarhii; care se stabilește după o ierarhie, o clasificare.
2. care se referă la ierarh.
3. putere ~ă = dreptul superiorului de a da ordine unui subordonat, chiar și în absența unei dispoziții legale sau reglementare.
 

ierarhiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. hiérarchiser)

1. a așeza ierarhic; a stabili o ierarhie.
 

mason

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. maçon)

1. adept al francmasoneriei (ordin inițiatic, rezervat numai bărbaților și organizat după o ierarhie rigidă, înființat la Londra în 1717 cu scopul de a acorda asistență reciprocă membrilor săi și care s-a răspândit apoi în majoritatea țărilor); francmason.