Dictionar

ilogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. illogique)

1. lipsit de logică; absurd.
 

ilogicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. illogicité)

1. caracterul a ceea ce este ilogic, contrar raționalității; ilogism.
2. lucru, atitudine sau comportament ilogic.
 

alogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alogique)

1. care este străin de principiile și regulile logicii; fără logică, ilogic.
 

coerent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cohérent, lat. cohaerens)

1. care prezintă coerență.
2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.
3. care menține o logică, armonie a gândirii.
4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.
5. (antonime) antilogic, incoerent.
 

dadaism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dadaïsme)

1. curent literar şi artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea şi răsturnarea valorilor artistice, existente, cultivând ilogicul, arbitrarul iraţional, suprimarea oricărei legături dintre gândire şi expresie în literatură, colajele, alăturarea incoerentă de linii şi de culori în artele plastice; dada.
 

ilogicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. illogicité)

1. caracterul a ceea ce este ilogic, contrar raționalității; ilogism.
2. lucru, atitudine sau comportament ilogic.
 

ilogism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. illogisme)

1. caracterul a ceea ce este contrar logicii, raționalității; ilogicitate.
2. atitudine, acțiune, fapt contrar logicii; lucru ilogic.
3. lipsă de ordine, de logică.
 

antilogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. antilogique)

1. care se opune logicii; contrar legilor logicii; ilogic, irațional.
2. (antonime) coerent, logic, rațional.