Parte de vorbire: I. adj., II. adv.
Origine: (fr. immédiat/ement/, lat. immediatus)
1. I. care urmează să se producă fără întârziere; nemijlocit; (prin ext.) de primă urgenţă.
2. care urmează sau precede fără interval.
3. II. imediat, fără intermediar; neîntârziat, numaidecât, îndată.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. immediatezza, fr. immédiateté)
1. caracter imediat, nemijlocit al unei acţiuni, al unui fapt.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)
1. (persoană) cu funcţie imediat subordonată unui conducător de instituţie etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)
1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. angiotribe)
1. (med.) instrument chirurgical folosit în angiotripsie; pensă care se folosea în chirurgia vaselor și care consta în strivirea acestora pentru a asigura hemostaza imediată.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appel)
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivităţi.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acţiune făcută de o instanţă judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanţă inferioară.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. arrêter)
1. (despre câini de vânătoare) a rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul; a aținti, a poanta.