Dictionar

imposibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. impossible, lat. impossibilis)

1. adj. care nu este posibil, nu poate să existe.
2. (fam.; despre oameni) nesuferit, insuportabil.
3. s. n. lucru cu neputință, irealizabil.
4. (adv.) cu neputință.
 

imposibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impossibilité, lat. impossibilitas)

1. caracterul a ceea ce este imposibil; lipsă de posibilitate, neputință.
2. lucru imposibil.
3. (anton.) posibilitate.
 

acatalepsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunțare din principiu de a mai căuta soluția unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranță în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
 

acatizie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. akathisie)

1. (med.) sindrom de neliniște motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se mișca în permanență.
2. (med.) nevroză caracterizată prin imposibilitatea de a sta sau de a rămâne așezat.
 

acianopsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acyanopsie)

1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
 

afemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphémie)

1. imposibilitatea de a exprima ideile, sentimentele prin cuvinte.
 

alalie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alalie)

1. imposibilitate de a pronunța unele cuvinte sau sunete; logoplegie.
 

amorfognozie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amorphognosie)

1. agnozie (parțială); imposibilitate de a recunoaște tactil forma obiectelor.