Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impulsion, lat. impulsio)
1. tendinţă cauzată de un factor psihologic, emoţional; excitaţie.
2. mişcare pe care o imprimă unui corp o forţă din afară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. échogramine, engl. echogram)
1. metodă de apreciere a densităţii ţesuturilor cu ajutorul ecoului reflectat de vibraţiile ultrasonore; ultrasonografie.
2. impulsie morbidă, la unii alienaţi, de a repeta de mai multe ori unele cuvinte scrise.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impulsion, lat. impulsio)
1. acțiune de a împinge, de a da o mișcare unui corp; împingere exercitată pe o perioadă de timp, în general foarte scurtă, asupra unui corp staționar și care determină mișcarea acestuia.
2. principiu care determină dezvoltarea, dinamismul unei activități sociale, economice, intelectuale; principiul care determină acțiunea unei persoane.
3. dorință bruscă și imperioasă de a realiza un act.
4. (psihologie) tulburare psihică caracterizată printr-o tendință necontrolabilă de a îndeplini acte care satisfac o nevoie presantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. opsomanie)
1. impulsie morbidă de a nu putea suporta decât anumite alimente.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cleptolagnie, gr. kleptes „hoț” + lagneia „poftă”)
1. (parafilie) impulsie irezistibilă spre furtul de obiecte, adesea fără valoare, asociată cu o stare de excitație sexuală; cleptomanie sexuală.