Rezultate secundare (Impulsiv):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impulsif)
1. (om) care acţionează sub influenţa primului impuls; violent, nestăpânit, brutal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impulsivité)
1. însuşirea de a fi impulsiv; lipsă de stăpânire, violenţă, brutalitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dionysiaque, lat. dionysiacus, gr. dionysiakos)
1. referitor la Dionysos; extatic, pasionat, plin de fervoare; dionisian.
3. (la Nietzsche) care desemnează predominanţa impulsivă a pasiunilor, a simţurilor dezlănţuite, beţia extatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. drive)
1. lovitură puternică la tenis, golf şi base-ball care imprimă mingii o viteză mare şi o traiectorie razantă.
2. (jaz) manieră de execuţie prin elan, stimulator, vigoare, forţă impulsivă.
3. (psih.) tendinţă impulsivă, de natură instinctivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impulsivité)
1. însuşirea de a fi impulsiv; lipsă de stăpânire, violenţă, brutalitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nostomanie)
1. nevoia impulsivă (a cuiva) de a se întoarce în ţara sau locul unde şi-a petrecut copilăria.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sanguin, lat. sanguineus)
1. referitor la sânge; prin care circulă sângele.
2. (despre oameni) cu o circulaţie a sângelui foarte activă; sangvinic.
3. temperament ~ = temperament vioi; impulsiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. sanguinisch)
1. prin care circulă sângele; sangvin.
2. (despre oameni) la care circulația sângelui este foarte activă; sangvin.
3. (înv.) care se manifestă prin expectorație cu sânge.
4. (înv.) care este înclinat spre cruzime și vărsare de sânge; sângeros.
5. temperament ~ = temperament viu, impulsiv, mobil.
6. (var.) sanguinic, (înv.) sancvinic.