Parte de vorbire: s.
Origine: (it. incisive)
1. cei patru dinţi din faţă care taie alimentele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. incisif)
1. (fig.; despre vorbe, stil) pătrunzător, muşcător, sarcastic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. incissivité)
1. însuşirea a ceea ce este incisiv.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)
2. s. m. dinte ascuţit şi lung, între incisivi şi premolari.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (caustic + -iza)
1. a caustifica.
2. (fig.) a da un caracter ironic, incisiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. cingulum)
1. formaţiune anatomică în formă de cordon.
2. fascicul de fibre situat pe faţa internă a emisferelor cerebrale, cu rol important în geneza emoţiilor.
3. proeminenţă pe faţa ovală a incisivilor superiori.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défense)
1. fiecare dintre colţii (incisivii) elefantului, mistreţului etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dental)
1. (consoană) care se articulează prin atingerea dinţilor incisivi, superiori sau inferiori, cu vârful limbii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diastème)
2. spaţiu anormal între dinţii incisivi frontali; strugăreaţă.
3. (geol.) interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente şi depunerea depozitului imediat următor.