inculpa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. inculper, lat. inculpare)

1. (jur.) a învinovăți, a învinui, a acuza.

dezinculpa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désinculper)

1. a retrage, a anula o inculpație.

inculpabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inculpable)

1. care poate fi inculpat; acuzabil.
2. (antonim) neculpabil.

inculpat, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inculpé)

1. cel acuzat de o infracțiune, de o crimă etc.

acuzat, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.

alibi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. alibi)

1. probă prin care un inculpat dovedește justiției că în timpul săvârșirii infracțiunii se afla în altă parte.
2. (fig.) justificare, scuză.

antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

atenuant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.
2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.
3. circumstanțe ~e = împrejurări care ușurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).

audia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. audire)

1. a asculta pe inculpat, pe martor sau oricare altă parte într-un proces.
2. a asculta un curs, o conferință.
3. a asculta muzică (înregistrată).

coacuzat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. coaccusé)

1. I. acuzat că a săvârșit un delict împreună cu altcineva.
2. II. cel acuzat în același proces împreună cu alții.
3. oricare dintre mai mulți inculpați care răspund la aceeași acuzație.