Rezultate secundare (Indicativ):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indicatif, lat. indicativus)
1. adj. care indică, face cunoscut.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.
3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.
4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.
5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. code)
1. act normativ cuprinzând normele juridice dintr-o anumită ramură a dreptului
2. (fig.) ansamblu de norme privind comportarea normală.
3. sistem de semne (simboluri) folosit în reprezentarea şi transmiterea informaţiilor sau a mesajelor.
4. ~ poştal = indicativ prin cifre sau litere, corespunzător fiecărei localităţi, care facilitează cartarea corespondenţei.
5. ~ genetic = reprezentare biochimică a informaţiei genetice; ~ de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor reprezentând parametrii principali ai rezistorilor şi condensatoarelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. coniuctus, fr. conjoint)
2. (gram.) forme ~e = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. şi 3 sg. şi pl. ale verbului „a fi” şi formele neaccentuate de dativ şi acuzativ sg. şi pl. ale pronumelui personal; (muz) treaptă ~ă = treaptă care urmează alteia sau o precede imediat la interval de secundă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperfectus, după fr. imparfait)
1. adj. (şi adv.) care nu este perfect; nedesăvârşit.
2. s. n. timp verbal al modului indicativ care arată o acţiune neterminată, de durată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. préfixe, lat. praefixus)
1. afix care se ataşează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt, pentru a forma un cuvânt nou.
2. (telec.) indicativ de apel; număr care indică o anumită localitate sau ţară şi trebuie format înaintea numărului de telefon al abonatului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. rancuneux)
1. care este plin de ranchiună față de cineva; care poartă ranchiună; vindicativ.
2. (antonime) nerăzbunător, neranchiunos.