Dictionar

inelaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. annelage)

1. operație de fixare a unor inele cleioase pe trunchiul arborilor pentru a-i feri de insecte.
 

inelar; anuliform

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT annularis; annuliformis
2. FR annuliforme; annulaire
3. EN annular; annuliform; ring-like
4. DE ringartig; ringförmig
5. RU кольцевидный
6. HU gyűrűs
 

inelat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (inel + -at)

1. (despre păr) în formă de inele; buclat, cârlionțat.
2. (rar, despre degete) împodobit cu inele.
3. (zool.) care are corpul format din inele.
4. viermi ~ți = încrengătură de animale al căror corp este alcătuit dintr-un șir de inele.
 

mantinelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. mantinella)

1. bordură (gard, zid) cu colțurile rotunjite, care înconjură terenul de hochei pe gheață și marginea unor pârtii de bob.
2. marginea internă a unei mese de biliard.
 

sardinelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. sardinella, fr. sardinelle)

1. pește marin asemănător cu sardeaua.
 

sentinelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sentinelle)

1. militar înarmat care face serviciul de pază a unui obiectiv militar.
 

anelide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. annélides)

1. pl. încrengătură de viermi cu corpul cilindric inelat, care se mișcă cu ajutorul unor perișori.
 

antecuirasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. avant-cuirasse)

1. blindaj inelar care protejează calota mobilă a turelelor, montat în construcția de zidărie sau beton a unei fortificații.
 

anular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. annulaire)

1. în formă de inel; care se referă la forma unui inel; potrivit pentru a primi un inel; inelar.
2. deget ~ = al patrulea deget al mâinii (pornind de la degetul mare) pe care se poartă de obicei inelul; inelar.
 

anulus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. annulus)

1. (anat.) formație inelară în jurul unei deschideri.
 

CRICO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. crico-, cf. gr. krikos „inel, buclă”)

1. „inel, cerc, inelat”.
 

fretă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frette)

1. tub, inel metalic la exteriorul unei piese tubulare pentru a-i mări rezistența la presiuni interioare.
2. fir metalic înfășurat forțat pe o piesă tubulară sau pe un ansamblu de piese pentru a le mări rezistența la solicitări din interior sau la forțe centrifuge.
3. piesă inelară din oțel care înconjură barele armăturii longitudinale ale unei piese de beton armat.
4. (arhit.) mulură dispusă în linii frânte pe o mulură plată.