OK
X
instiga
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. instiguer, lat. instigare)
1.
a
ațâța,
a
îndemna
la
acțiuni
dușmănoase,
la
violență;
a
incita.
instigație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. instigation, lat. instigatio)
1.
acțiunea
de
a
instiga
și
rezultatul
ei;
instigare.
2.
acțiunea
de
a
împinge,
de
a
încuraja
pe
cineva
să
efectueze
o
acțiune
(cel
mai
adesea
rea).
3.
(var.)
instigațiune.
instigator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. instigateur, lat. instigator)
1.
(cel)
care
instigă;
provocator.
agita
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. /s’/agiter, lat. agitare)
1.
tr.
a
clătina,
a
flutura.
2.
a
ațâța,
a
instiga
la
revoltă.
3.
a
produce
vâlvă
în
public.
4.
refl.
(fam.)
a
se
frământa.
5.
a
se
zbuciuma,
a
fi
neliniștit.
coinstigator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (co- + instigator)
1.
instigator
împreună
cu
alții.
incita
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. inciter, lat. incitare)
1.
a
ațâța,
a
provoca,
a
instiga
la.
2.
a
provoca
un
interes
viu,
stimulativ.
incitator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. incitateur)
1.
(cel)
care
incită;
instigator.
instigator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. instigateur, lat. instigator)
1.
(cel)
care
instigă;
provocator.
instigație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. instigation, lat. instigatio)
1.
acțiunea
de
a
instiga
și
rezultatul
ei;
instigare.
2.
acțiunea
de
a
împinge,
de
a
încuraja
pe
cineva
să
efectueze
o
acțiune
(cel
mai
adesea
rea).
3.
(var.)
instigațiune.