Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instinct, lat. instinctus)
1. comportament înnăscut, caracteristic pentru toţi indivizii unei specii; impuls natural.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instinctif)
1. instinctual.
2. (şi adv.) făcut din instinct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instinctivité)
1. caracter instinctiv; conducere de către instincte; instinctualitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instinctuel)
1. care ţine de instinct; instinctiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrodisie)
1. exacerbare patologică a instinctului sexual.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (an- + eros + -ie)
1. lipsa erosului, a instinctului sexual; anerotism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (an- + erotism)
1. lipsa erosului, a instinctului sexual; anerosie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. animal)
1. s. n. fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc.
2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte.
3. adj. de animal, propriu animalelor.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (fr. bestialiser)
1. a deveni bestial; a arăta instincte de bestie; a se animaliza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (conserva)
2. instinct de ~ = instinct de apărare la om şi la animale, care are ca scop menţinerea fiinţei proprii.
3. tratament la care sunt supune unele produse perisabile spre a nu se altera.