Rezultate principale (Instrui):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. instruire, lat. instruere)
1. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-şi) îmbogăţi cunoştinţele, a învăţa.
2. tr. a transmite ostaşilor cunoştinţele de teorie şi practică militară.
3. (jur.) a face instrucţia unui proces.
Rezultate secundare (Instrui):
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + instrui)
1. a dobândi cunoștințe sau abilități din proprie inițiativă, în afara școlii și fără profesori; a se instrui singur.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. amariner)
1. a instrui echipajul unei nave pentru serviciul la bord; a obișnui cu meseria de marinar sau, mai general, a obișnui cu marea; a amariniza.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodidacte)
1. cel care a învăţat sau s-a instruit singur, fără profesor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. autodidaktisch, fr. autodidactique)
1. referitor la autoeducare, autoformare sau autoinstruire.
2. de, sau referitor la, autodidact; propriu autodidactului.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + instrui)
1. a dobândi cunoștințe sau abilități din proprie inițiativă, în afara școlii și fără profesori; a se instrui singur.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catéchèse)
1. instruire religioasă prin întrebări şi răspunsuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commando, germ. Kommando)
1. detaşament redus, instruit special pentru acţiuni dificile şi periculoase.