Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intelligent, lat. intelligens)
1. deştept, ager la minte, pătrunzător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)
1. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune.
2. om inteligent.
3. ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. brute)
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caractériel)
1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compréhensif, lat. comprehensivus)
1. care înţelege repede şi just; inteligent, ager, pătrunzător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. débilité, lat. debilitas)
1. stare de slăbire a organismului.
2. ~ mintală = formă uşoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă şi incompletă a inteligenţei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discalculie)
1. perturbare în învăţarea calculului la copiii care posedă o inteligenţă normală.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éon, gr. aion, eternitate).
1. (la neoplatonicieni şi la gnostici) inteligenţă divină, putere eternă care face posibilă acţiunea acesteia asupra lucrurilor.