Dictionar

intercala

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/intercaler, lat. intercalare)

1. a (se) introduce într-un șir, a (se) adăuga între altele.
 

intercalar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT intercalaris
2. FR intercalaire
3. EN intercalary; intercalated
4. DE interkalar
5. RU интеркaлярный
6. HU közbeiktatott, közbeiktatódó, közbeeső
 

intercalar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. intercalaire)

1. intercalat.
2. cultură ~ă = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi.
 

intercalație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intercalation)

1. intercalare.
2. rocă sterilă într-un zăcământ.
 

angofrazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. angophrasie)

1. (med.) defect de vorbire constând în intercalarea unor sunete repetate sau alungite în fraze; embolofrazie.
 

cuplet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. couplet)

1. piesă muzicală vocală cu conținut satiric în care toate strofele textului se cântă pe aceeași melodie.
2. poezie satirică cu mai multe strofe și un refren.
3. strofă a unui cântec, a unei poezii.
4. secțiune intercalată între refrenele unui rondo.
5. cântec intercalat între scenele unui vodevil.
 

episod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épisode, gr. epeisodion)

1. parte a acțiunii în vechea tragedie greacă, desfășurată între două intervenții ale corului.
2. parte dintr-o operă literară circumscrisă la un singur moment, la înfățișarea unei singure situații.
3. acțiune secundară legată de acțiunea principală a unui poem, a unui roman etc.
4. (muz.) secțiune mijlocie construită într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalată între părțile principale ale unei compoziții mari.
5. întămplare, incident, fapt accesoriu.
 

flashback

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. flashback)

1. plan, secvență intercalată într-un film ori într-o operă literară pentru a introduce un episod anterior; privire retrospectivă.
 

gentiliciu

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. gentilicius, fr. gentilice)

1. adj., s. n. (nume) de familie, de neam, care se intercala între prenume și poreclă, constituind semnul cetățeniei romane.
2. adj. care aparține gintei romane.
 

hors-texte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hors-texte)

1. ilustrație intercalată într-o carte în afara paginației.