interdependent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. interdépendant)

1. care sunt într-o stare de dependență reciprocă; care depinde unul de altul; intercondiționat.

interdependență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interdépendance)

1. legătură și condiționare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiționare.

consens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înțelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.

corelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență.
2. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori.

dualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualisme)

1. dualitate (1).
2. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic și psihic nu există raporturi de interdependență, cu o natură și funcții distincte.

geocancerologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. géocancérologie)

1. disciplină care studiază interdependența dintre cancer și modul de viață și climă.

integrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (integra)

1. acțiunea de a (se) integra; integrație.
2. reuniune a mai multor părți într-un singur tot.
3. fuzionare a unor întreprinderi economice.
4. ~ economică = proces de intensificare a interdependențelor economice dintre diferite state ale lumii.
5. (mat.) determinarea integralei unei funcții sau a soluției unei ecuații diferențiale.
6. capacitate a sistemului nervos de a realiza interacțiunea între diferite părți ale organismului, ca și între acesta și mediul ambiant.

recorela

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (re- + corela)

1. a corela din nou; a stabili din nou o corelație, o interdependență între două fapte, situații etc.