Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interrogatoire)
1. totalitatea întrbărilor puse de către judecător unei părţi implicate în proces şi a răspunsurilor date; actul care consemnează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-interrogatoire)
1. interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-interrogatoire)
1. interogatoriu luat pentru a verifica un interogatoriu anterior.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. interroger, lat. interrogare)
1. a pune întrebări; a examina (elevi, studenţi).
2. a supune unui interogatoriu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. interpellation, lat. interpellatio)
1. acțiunea de a interpela pe cineva și de a-i vorbi (într-o manieră bruscă și mai mult sau mai puțin vie); faptul de a fi așa interpelat; interpelare.
2. întrebare adresată unei persoane în timpul unui control al poliției sau al unui interogatoriu; (prin ext.) control care poate implica arestarea.
3. somarea unui martor, a uneia dintre părți pentru a explica adevărul sau falsitatea unui fapt.
4. cerere de explicații adresată de membrii parlamentului, în ședință publică, guvernului.
5. (var. înv.) interpelațiune, interpelățiune.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (re1- + audia)
1. (jur.) a audia din nou, a supune unui nou interogatoriu.
2. a asculta (ceva) din nou; a reasculta.
Parte de vorbire: vb. tr. (învechit)
Origine: (în- + cerceta)
1. a studia o cauză, spre a putea da sentința; a cerceta.
2. (înv.) a judeca un proces; a cerceta.
3. a examina din punct de vedere legal; a cerceta.
4. a supune unui interogatoriu; a cerceta.