Dictionar

Rezultate principale (Interpela):

Interpela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. interpeller, lat. interpellare)

1. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva dea un răspuns, să-şi explice atitudinea.


Rezultate secundare (Interpela):

Interpelare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (interpela)

1. faptul de a interpela; (concretizat) conținutul unei interpelări; interpelație.

2. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni.


Interpelaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. interpellation, lat. interpellatio)

1. acțiunea de a interpela pe cineva și de a-i vorbi (într-o manieră bruscă și mai mult sau mai puțin vie); faptul de a fi așa interpelat; interpelare.

2. întrebare adresată unei persoane în timpul unui control al poliției sau al unui interogatoriu; (prin ext.) control care poate implica arestarea.

3. somarea unui martor, a uneia dintre părți pentru a explica adevărul sau falsitatea unui fapt.

4. cerere de explicații adresată de membrii parlamentului, în ședință publică, guvernului.

5. (var. înv.) interpelațiune, interpelățiune.


Interpelator, -oare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interpellateur)

1. cel care face o interpelare.


Interpela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. interpeller, lat. interpellare)

1. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva dea un răspuns, să-şi explice atitudinea.


Interpelare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (interpela)

1. faptul de a interpela; (concretizat) conținutul unei interpelări; interpelație.

2. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni.


Interpelator, -oare

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. interpellateur)

1. cel care face o interpelare.


Interpelaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. interpellation, lat. interpellatio)

1. acțiunea de a interpela pe cineva și de a-i vorbi (într-o manieră bruscă și mai mult sau mai puțin vie); faptul de a fi așa interpelat; interpelare.

2. întrebare adresată unei persoane în timpul unui control al poliției sau al unui interogatoriu; (prin ext.) control care poate implica arestarea.

3. somarea unui martor, a uneia dintre părți pentru a explica adevărul sau falsitatea unui fapt.

4. cerere de explicații adresată de membrii parlamentului, în ședință publică, guvernului.

5. (var. înv.) interpelațiune, interpelățiune.