interpola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. interpoler, lat. interpolare)

1. a insera cuvinte, fraze care nu aparțin textului respectiv, în textul unui manuscris.
2. (mat.) a intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe valori determinate prin calcul.
3. a determina valoarea unei funcții într-un punct al unui interval, cunoscând valoarea ei în extremitățile intervalului.

interpolație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. interpolation, lat. interpolatio)

1. acțiunea de a interpola și rezultatul ei; interpolare.
2. intercalarea valorilor sau termenilor intermediari într-o serie de termeni sau valori cunoscute.
3. (filologie) extras de text introdus într-o lucrare căreia nu îi aparține.
4. (matematică) operație matematică care face posibilă construirea unei curbe din datele unui număr finit de puncte sau o funcție din datele unui număr finit de valori.
5. (matematică) metodă de construire a unui nou spațiu Banach din două spații date (vorbim atunci de spațiu de ~).
6. (imagistică digitală) redimensionarea imaginii prin reducerea sau creșterea matricei imaginii inițiale și, prin urmare, a numărului de pixeli.
7. (var.) (înv.) interpolațiune.

interpolator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. interpolateur, lat. interpolator)

1. autor al unei interpolații.

interpolator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. interpolateur, lat. interpolator)

1. autor al unei interpolații.

interpolație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. interpolation, lat. interpolatio)

1. acțiunea de a interpola și rezultatul ei; interpolare.
2. intercalarea valorilor sau termenilor intermediari într-o serie de termeni sau valori cunoscute.
3. (filologie) extras de text introdus într-o lucrare căreia nu îi aparține.
4. (matematică) operație matematică care face posibilă construirea unei curbe din datele unui număr finit de puncte sau o funcție din datele unui număr finit de valori.
5. (matematică) metodă de construire a unui nou spațiu Banach din două spații date (vorbim atunci de spațiu de ~).
6. (imagistică digitală) redimensionarea imaginii prin reducerea sau creșterea matricei imaginii inițiale și, prin urmare, a numărului de pixeli.
7. (var.) (înv.) interpolațiune.

obelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. obèle, lat. obelus)

1. semn, trăsătură ca o linie neagră, care servea la marcarea pasajelor interpolare pe manuscrisele vechi.

trop

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)

1. (în fil. sceptică antică) argument potrivit căruia nici o afirmație sau negație nu are temei, nici un adevăr nu poate fi formulat, orice judecată filozofică trebuind suspendată.
2. figură de stil.
3. (în cultul liturgic gregorian) parafrază, interpolare care orna textul și prelungea melodia.

embolofazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. embolophasie)

1. (med.) tulburare de limbaj caracterizată prin interpolarea, între termenii conversației, a unor cuvinte, expresii sau sunete expletive (inutile), care nu adaugă nimic la sensul propoziției; embololalie.