intervenţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intervention, lat. interventio)

1. participare, intrare într-o acțiune; luare de cuvânt.
2. invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat.
3. (med.) operație.
4. efort îndreptat spre un anumit scop.
5. mijlocire, mediație.
6. (peior.) stăruință pe lângă o persoană influentă pentru a obține favoruri.
7. (jur.) introducere în litigiu a unui terț, la cererea sa.

neintervenţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. non-intervention)

1. atitudine care nu intervine în afacerile altora; nonintervenţie, neamestec.

nonintervenţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. non-intervention)

1. neintervenţie, neamestec al unui stat în treburile altui stat.

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

anestezist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anesthésiste)

1. medic specialist în anestezii; anesteziologist, anesteziolog.
2. medic specialist sau asistent medical specializat care se ocupă de narcoză, analgezie și monitorizarea pacienților care urmează să beneficieze de o intervenție chirurgicală sau de un examen invaziv.

artroplastie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arthroplastie)

1. intervenţie chirurgicală pentru redarea mişcărilor unei articulaţii anchilozate.

atrioseptopexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atrioseptopexie)

1. intervenţie chirurgicală de corijare a unui defect septal interatrial.

autodeclanșa

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (auto- + declanșa)

1. (despre mecanisme) a se declanșa automat, fără intervenție manuală, atunci când anumite condiții sunt îndeplinite.

automat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. automate, germ. Automat, lat. automatus, gr. automatos)

1. adj. acţionat cu ajutorul unui dispozitiv care efectuează singur o anumită operaţie.
2. armă ~ă = (şi s. n.) = armă de foc la care armarea se face automat; pistol-mitralieră.
3. (şi adv.) care se face mecanic.
4. s. n. aparat, dispozitiv, maşină care, fără intervenţie exterioară, efectuează o anumită operaţie.
5. ~ de scară = dispozitiv care asigură iluminarea temporizată a holului şi scările din blocuri.
6. unitate în care băuturile şi alimentele uşoare sunt servite automat, prin introducerea într-un aparat a unor fise sau monede.
7. (fig.) om lipsit de voinţă, fără iniţiativă.