Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. invitation, lat. invitatio)
1. invitare.
2. bilet, scrisoare etc. prin care cineva este solicitat să participe la o solemnitate, la un spectacol etc.
Parte de vorbire: interj.
Origine: (it. avanti)
1. (fam.) exprimă o comandă de a înainta sau este o invitație de a intra când cineva bate la ușă; are adesea valoarea unui îndemn; înainte.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décommander)
1. a contramanda, a anula (o comandă, o invitaţie).
Parte de vorbire: adj., s.n.
Origine: (lat. nominativus, fr. nominatif)
1. adj. care denumește, care conține nume; nominal (ex. invitație nominativă).
2. (fin.) obligaţie ~ă = obligaţie pe care este scris numele creditorului.
3. s.n. caz al declinării în care stau subiectul, apoziţia şi numele predicativ.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. réinviter)
1. a invita din nou pe cineva; a repeta o invitație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sommation)
1. faptul de a soma; act scris care cuprinde un ordin de a executa sau de a înceta o acţiune.
2. poruncă, cerinţă, rugăminte imperativă.
3. invitaţie scrisă prin care se cere unui debitor să-şi îndeplinească obligaţia faţă de creditorul rău.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. adresa)
2. trimitere a unei scrisori, pachet etc.
3. scriere a adresei pe o scrisoare, pachet etc.
4. îndreptare către cineva pentru a spune ceva.
5. îndreptare către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.
6. (inform.) acțiunea de identificare a locațiilor de memorie printr-o adresă care permite accesul direct la informațiile procesate sau care urmează să fie procesate.