Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. irritation, lat. irritatio)
1. iritare.
2. congestie, inflamaţie uşoară a unui organ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irritatif)
1. care provoacă o iritație; iritant.
2. care este cauzată de o iritație; iritant.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. asthme, lat. asthma „respirație dificilă”)
1. (med.) afecțiune respiratorie caracterizată în primul rând prin respirație grea, însoțită de un zgomot șuierător și accese de sufocare intensă.
2. (med.) dificultate de respirație care rezultă din diverse cauze.
3. ~ bronșic = astm datorat spasmului mușchilor bronhiolelor, provocat de o stare alergică, o infecție pulmonară cronică, o iritație locală a aparatului respirator etc.
4. ~ cardiac = astm provocat de o insuficiență cardiacă acută, ca urmare a acumulării de sânge în plămâni.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. calmant)
1. (medicament, procedeu) care suprimă durerile; tranchilizant.
2. I. care calmează, în sens fizic sau în sens moral.
3. (med.) care atenuează iritațiile țesuturilor; care ușurează efectele bolii, durerii fizice sau excitației nervoase; analgezic, sedativ.
4. II. remediu care calmează durerea sau excitația nervoasă.
5. (antonime) agasant, angoasant, enervant, excitant, iritant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entropion)
1. întoarcere înăuntru a pleoapei, însoţită de iritaţia conjunctivei şi a corneei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irritable, lat. irritabilis)
2. supus iritaţiei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nervosisme)
1. boală de nervi; neurastenie.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m., III. s.n.
Origine: (fr. pectoral, lat. pectoralis)
1. I. (anat.) care aparține pieptului, care privește pieptul.
2. se referă la medicamentele utilizate pentru a trata bronhiile și plămânii; care se folosește ca remediu în bolile de piept; care calmează țesuturile iritate ale aparatului respirator.
3. (și substantivat) mușchi ~ = mușchi lat pereche, care se inserează pe primele șase cartilaje costale, claviculă și humerus.
4. care acoperă sau împodobește pieptul; care se poartă pe piept.
5. cruce ~ă = cruce purtată pe piept, suspendată de gât cu un lanț, de către anumiți demnitari ecleziastici, ca însemn al titlului lor.
6. se referă la aripioarele din față ale peștilor (ex. înotătoare ~e).
7. II. mușchi al pieptului (mușchi ~).
8. III. ornament sau protecție purtată pe piept.
9. pieptar de metal, piesă a armurii romane.
10. bucată de stofă ornată cu pietre scumpe, pe care o purtau pe piept faraonii, la egipteni și marele preot, la evrei.