Dictionar

Rezultate secundare (Isca):

Cadișcă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cadiu + -ișcă)

1. fată sau soție de cadiu.

2. ~ tânără = cadișcuță, cădișcuță.


Codișcă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (coadă + -ișcă)

1. coadă (mică); codiță.

2. (pop.; expr.) a umbla ~ după cineva = a umbla mereu după cineva.


Confisca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confisquer, lat. confiscare)

1. a lua cuiva un bun fără vreo despăgubire, ca sancţiune administrativă sau penală.

2. a trece un bun inamic în patrimoniul statului care l-a sechestrat.


Faliscă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. falisco, lat. faliscus)

1. limbă indo-europeană din centrul Italiei vorbită de falisci, triburi din Etruria.


Felișcă

Parte de vorbire: s.f. (reg.)
Origine: (nec.)

1. plantă cu flori galbene-aurii sau galbene-roșietice; călinică, filimică, gălbinele, roșioară, roșuliță, rugiuliță, ruguliță, rușnică.


Franciscă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. francisque)

1. toporişcă de război la franci şi la alte popoare germanice.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abducţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abduction, lat. abductio)

1. mişcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.

2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.


Aboliţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abolitionnisme)

1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care susţinea desfiinţarea sclavajului.

2. curent de opinie care susţine necesitatea abolirii unor relaţii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Absorbţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absorption, lat. absorptio)

1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe.

2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, din cauza pierderii de energie.

3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată.

4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele.

5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare.

6. absorbire.

7. extragere, aspirare.


Acarpotrop, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. acarpotropique)

1. (despre plante) care nu prezintă mişcări de curbare pentru diseminare.