OK
X
ispășire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. ispăși)
1.
acțiunea
de
a
ispăși
și
rezultatul
ei;
expiere,
spășenie,
ispășenie,
expiație.
expia
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. expier, lat. expiare)
1.
a
ispăși
o
greșeală,
o
vină
etc.
expiabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. expiable, lat. expiabilis)
1.
care
poate
fi
expiat,
ispășit.
2.
(antonim)
inexpiabil.
expiator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. expiatoire, lat. expiatorius)
1.
care
poate
șterge,
ispăși
o
greșeală.
expiație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. expiation, lat. expiatio)
1.
acțiunea
de
a
expia
și
rezultatul
ei;
expiere.
2.
ispășire
a
unei
greșeli,
fapte
etc.
3.
rit
îndeplinit
pentru
a
potoli
mânia
divină.
4.
(var.)
expiațiune,
(înv.)
espiație.
inexpiabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. inexpiable)
1.
care
nu
poate
fi
ispășit.
penitență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)
1.
pedeapsă
pe
care
și-o
impune
cineva
sau
pe
care
i-o
dă
preotul
pentru
ispășirea
păcatelor;
canon.
2.
pocăință.