Rezultate secundare (Iuţi):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. iuți)
1. acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei.
3. (fig.) enervare a unei ființe; ațâțare a unei ființe.
4. (înv.) călire a metalelor.
5. (înv.) acutizare a unei boli.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accélérer, lat. accelerare)
1. tr. a imprima o acceleraţie, a iuţi, a grăbi din ce în ce mai mult.
Parte de vorbire: adj.
Origine: ( accelera)
1. iuţit, grăbit (din ce în ce mai mult).
2. tren ~ (şi s. n.) tren cu viteză mai mare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lat. lutheranus, germ. Lutheraner)
1. I. referitor la luteranism, care ține de luteranism.
2. în concordanță cu doctrina lui Luther.
3. II. adept al luteranismului (religie protestantă conformă cu doctrina lui Luther).
4. cel care urmează doctrina lui Luther.
5. (var.) (înv.) liutirean, (înv.) luter, (reg.) lutran.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. iuți)
1. acțiunea de a (se) iuți și rezultatul ei.
3. (fig.) enervare a unei ființe; ațâțare a unei ființe.
4. (înv.) călire a metalelor.
5. (înv.) acutizare a unei boli.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (iuți + -eală)
1. caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune.
2. gust înțepător, pișcător, picant; iuțime.
4. (loc. adv.) cu ~a fulgerului = extrem de repede, fulgerător.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (usturoia)
1. faptul de a pune (mult) usturoi în mâncare, de a condimenta sau iuți cu usturoi; (Banat) ait.