Dictionar

Rezultate secundare (Izbi):

Izbire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. izbi)

1. acțiunea de a (se) izbi și rezultatul ei; lovire, lovitură; izbit, izbitură.

2. (fig.) lovitură cumplită și neașteptată a unor necazuri.

3. (fig.) impresionare a cuiva de către ceva sau cineva.

4. (pop.) asemănare cu cineva.

5. (fig.) pedepsire.

6. (înv.) atac.


Izbitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (izbi + -tură)

1. lovitură puternică; izbeală, izbire.

2. locul, urma, semnul rămas în urma unei lovituri; contuzie.

3. (var.) izbătură.


Reizbi

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (re- + izbi)

1. a izbi din nou.


Ambarca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. embarquer)

1. tr., refl. a (se) urca la bordul unei nave.

2. tr. (despre nave) a lua apă la bord.

3. intr (despre apă) a izbi, a pătrunde peste bord.


Buciardă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. boucharde)

1. ciocan prevăzut pe feţele de izbire cu dinţi în formă piramidală, pentru a imprima pe faţa pietrelor de construcţie adâncituri regulate.


Cavitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. cavitation)

1. (tehnologie) fenomen constând în producerea într-un curent de lichid a unui vid parţial, datorită schimbării stării de agregare, care provoacă izbituri în pereţii conductei prin care circulă lichidul.

2. (hidraulică) formarea de bule de gaz și vapori într-un lichid supus depresiunii.

3. (fizică) formarea de cavități gazoase într-un lichid supus undelor ultrasonice.

4. (var.) (înv.) cavitațiune.


Coliziune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collision, lat. collisio)

1. lovire, ciocnire de tendinţe, forţe, de interese contrare; conflict.

2. izbire puternică între două corpuri care se mişcă în sensuri opuse.

3. (fig.) încăierare, confruntare.

4. abordaj.

5. ~ omonimică = întâlnire a două sau mai multe cuvinte omonime.


Contrast

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contraste)

1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acţiuni etc.

2. diferenţă între densităţile extreme ale unei imagini fotografice.

3. efect artistic obţinut de un scriitor, pictor etc. prin opoziţia ritmului, a ideilor, culorilor.

4. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opoziţiilor de ritm, de idei etc.


Difracţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diffraction)

1. deviere de la propagarea rectilinie a undelor luminoase, sonore, radio etc. la întâlnirea unor obstacole, la trecerea printr-o fantă sau în imediata vecinătate a marginii unui ecran, propagându-se şi în spatele acestora.

2. modificare a direcţiei unui val la izbirea cu un obstacol.