Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. judiciaire, lat. iudiciarius)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amiable)
1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înţelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. casier)
1. mobilă compartimentată unde se păstrează acte, dosare etc.
2. ~ judiciar = fişă de evidenţă cu datele privind antecedentele penale ale unei persoane.
3. (poligr.) dulăpior în care se păstrează litere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. collocation, I. engl. colocation)
1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziţie, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. coroner)
1. ofiţer de poliţie judiciară în Anglia şi S.U.A.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. feudalità, fr. féodalité)
1. (istorie) regim politic și social specific Evului Mediu, caracterizat prin existența feudei, o proprietate teritorială acordată de un suzeran vasalului său, căruia i se cer în schimb anumite obligații (militare, financiare, judiciare et cetera); feudalism.
2. (prin ext.) putere considerabilă deținută de anumite clase ale societății.