Parte de vorbire: s.n.
Origine: (v. jupui)
3. jefuire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. jupui)
1. (despre corp ori despre părți ale corpului) cu pielea luată; belit.
2. (despre piele) luat, tras de pe corp; descuamat; julit.
3. (despre arbori) curățat de coajă; cojit.
4. (despre lucruri) deteriorat, ros, uzat.
5. (despre pereți, tencuială) coșcovit.
6. (figurat; despre oameni) jefuit.
7. (regional; despre cai) bătrân și slab.
9. (var.) jupit, jupoiat, jupoit, jupuiat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (jupui + -tură)
1. rană produsă prin jupuirea pielii; jupuială.
2. cojitură.
3. (depr.) cal bătrân și neputincios.
4. (pop.) boală produsă prin frecarea pielii; julitură.
6. (var. reg.) juchitură, jupitură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carcasse)
1. cadru, osatură, a unui aparat sau instrument.
2. totalitatea oaselor care formează scheletul unui animal.
3. porţiune dintr-un animal jupuit şi eviscerat, scheletul cu muşchi, destinat consumului public.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. croupon)
1. porţiune de piele de pe partea superioară a trunchiului de la vite, în urma jupuirii şi tăbăcirii.
2. placă de cauciuc din care se fac tălpi de încălţăminte.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. équarrir)
1. a tăia buşteni, piatră pentru transformarea lor în piese prismatice; a tăia în unghiuri drepte.
2. a lua pielea animalelor moarte, a jupui; a depesa un animal mort (de obicei impropriu consumului).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. écorcher)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excorier, lat. excoriare)
1. (despre piele) a (se) jupui uşor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. scalper)
1. (în trecut, la indienii din America) a jupui pielea capului duşmanului învins pentru a o păstra ca trofeu de luptă.
2. (med.) a desprinde pielea de pe cap cu ajutorul unui instrument ascuţit.