Parte de vorbire: s.
Origine: (juxtapune)
1. acţiunea de a juxtapune; juxtapoziţie.
2. alăturare a două cuvinte, propoziţii sau fraze fără a le lega printr-o conjuncţie; parataxă.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT juxtapositio
2. FR juxtaposition
3. EN adjoining; juxtaposition
4. DE Aneinanderlagerung; Danebenstellung
5. RU рaсположение рядом; соединение; прилеraние
6. HU egymás mellé állítás; mellérendelés, melléhelyezés
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cinérama)
1. cinematograf cu ecran lat, în care proiectarea se face prin juxtapunerea imaginilor de la trei aparate de proiecţie diferite, sincron.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concaténation, lat. concatenatio)
1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. divisionnisme)
1. (pictură) procedeu care constă în juxtapunerea pe pânză a unor tușe de ton pur, în loc să fie amestecate pe paletă; poantilism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inorganique)
1. care nu este organizat ca animalele sau plantele; anorganic.
2. califică corpurile care nu sunt organizate și care pot crește numai prin juxtapunere, cum ar fi mineralele.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. juxtaposition)
1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.
2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parataxe)
1. juxtapunere.