Dictionar

Rezultate secundare (Legală):

Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Antipapă

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. antipape)

1. pretendent nerecunoscut de Biserica Romano-Catolică la titlul de papă; papă fals, ales pe cale ilegală.


Arest

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Arrest, it. arresto)

1. deţinere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracţiune.

2. locul acesteia; închisoare.


Autoapărare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. autodéfense)

1. apărare personală, apărare prin mijloace proprii împotriva unui atac; (rar) autoapărat.

2. legitimă apărare, autorizare legală și imediată de a se apăra, inclusiv prin folosirea unor mijloace care ar fi interzise în alte circumstanțe.


Caduc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. caduc, lat. caducus)

1. lipsit de trăinicie, şubred; (prin ext.) care este perimat, depășit sau nu mai este valabil.

2. (despre organe vegetale) care cade în fiecare an; care cade înainte de vreme.

3. (despre formaţiuni cornoase la animale) care cade periodic.

4. (despre legate, donaţii) care nu mai are putere legală.

5. (antonime) marcescent, persistent, peren, sempervirent.


Capacitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.

2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conţine; volum al unui recipient.

3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.

4. calitate a celui care este capabil înţeleagă sau facă ceva.

5. om destoinic, priceput; învăţat, savant.

6. (în trecut) examen pentru obţinerea titlului de profesor secundar.

7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operaţie, de a produce un efect, de a suferi o transformare.

8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.

9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.

10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârşitul a opt clase elementare.