Dictionar

Rezultate principale (Localitate):

Localitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. localité)

1. aşezare omenească (oraș, sat etc.).


Rezultate secundare (Localitate):

Localitate; staţiune

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT localitas

2. FR station; localité

3. EN site; place; locality

4. DE Fundort; Lokalität

5. RU местонaхождение

6. HU helyiség, állomás, lelőhely


Cantonament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cantonnement)

1. staţionare vremelnică (a trupelor în marş) într-o localitate; loc unde sunt cantonate trupe.

2. loc amenajat pentru antrenamentul sportivilor.


Corespondenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituţii etc.; totalitatea acestor scrisori.

2. conţinutul unei scrisori.

3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o ţară etc. făcută de corespondentul unui ziar.

4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părţi ale unui întreg; concordanţă, armonie.

5. (mat.) relaţie între două mulţimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.

6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiaşi idiom.

7. ~a timpurilor = concordanţa timpurilor.


Domicilia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. domicilier)

1. a locui, a-şi avea domiciliul undeva.

2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadenţă un efect de comerţ.


Escală

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. escale)

1. staţionare temporară a unei (aero)nave pentru aprovizionare, control, reparaţie, pentru debarcarea sau îmbarcarea călătorilor etc.; (p. ext.) oprire.

2. port, localitate unde se face această oprire.


Evacua

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. évacuer, lat. evacuare)

1. a goli, a elibera (un imobil, o localitate etc.).

2. a da afară pe cineva (dintr-o locuinţă).

3. a elimina (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc.


Flotant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. flottant)

1. adj. care pluteşte; plutitor.

2. (s. m. pl.) corpuri plutitoare transportate pe apele râurilor sau ale canalelor.

3. s. m. f. persoană care se găseşte în trecere printr-o localitate, nelocuind stabil acolo.