Dictionar

locuitoresc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (locuitor + -esc)

1. care aparține sau care este specific locuitorilor.
2. care provine de la locuitori; referitor la locuitori.
 

locuitorime

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (locuitor + -ime)

1. totalitate a locuitorilor; populație.
 

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băștinaș, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.
 

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
 

african, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. africain, lat. africanus, it. africano)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Africa.
2. adj. care aparțin Africii.
3. artă ~ă (sau artă neagră) = artă care se manifestă mai ales în sculptura antropomorfă și animalieră, în țesături, orfevrărie.
 

africanitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. africanité)

1. caracter specific culturii africane.
2. caracter african al unei culturi, limbi etc.
3. grup de valori comune locuitorilor din Africa.
4. lumea, civilizația africană.
 

aheean, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. achéen)

1. adj., s. m. f (locuitor) din Ahaia (Peloponez).
2. (s. n.) vechi dialect vorbit de aheeni.
 

akkadian, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. akkadien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Akkad.
2. (s. f.) limbă semitică veche vorbită în Asiria.