Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. luminisme)
1. clarobscur în artele plastice, tendinţa de a accentua, într-un tablou, contrastul dintre umbre şi lumini.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lumină + -ism)
1. curent filozofic din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale prin răspândirea culturii în popor; iluminism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (lumină + -ist, cf. fr. luministe)
1. I. referitor la luminism; iluminist.
2. (pictură) care acordă luminii un rol primordial și procedează în așa fel încât să sublinieze contrastele de umbră și lumină.
3. II. adept al luminismului; iluminist.
4. pictor specializat în efecte de lumină.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphotique)
1. (oceanografie) care este lipsit de lumină; mezopelagic.
2. zona ~ă = porțiune a unui ocean (sau lac) neexpusă luminii soarelui din cauza adâncimii apei și unde se întâlnește doar lumina produsă de bioluminiscență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphotométrie)
1. indiferenţă a frunzelor faţă de direcţia luminii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphototropisme)
1. curbare a plantelor în direcţia opusă luminii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alaun)
1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu şi potasiu; piatră-acră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algraphie)
1. tipar înalt cu ajutorul unei forme pe o placă de aluminiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allite)
1. rocă sedimentară, roşie, din aluminiu şi fier, produsă prin alterarea scoarţei terestre.
2. constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial.