Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. magique, lat. magicus)
1. care ține de magie; care se referă la magie, care se bazează pe magie; ocult, misterios, tainic.
2. baghetă ~ă = baghetă de magician, (prin ext.) de scamator.
3. cerc ~ = cerc pe care magicianul îl trasează pe pământ și în centrul căruia se plasează pentru a se proteja de demonii pe care îi invocă.
4. oglindă ~ă = oglindă în care magicienii pretind că fac să apară oameni îndepărtați, evenimente, fapte etc.
5. ochi ~ = indicator luminos de funcţionare a aparatelor de radiorecepţie.
6. (fig.) care surprinde; fermecător, încântător; feeric.
7. (antonime) banal, normal, natural.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. magicien)
1. practicant al magiei; vrăjitor.
2. (fig.) artist desăvârşit, care obţine efecte deosebite prin arta sa.
Parte de vorbire: interj., s.
Origine: (fr., it. abracadabra)
1. interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de a vindeca anumite boli.
2. s.f. îngrămădire de cuvinte fără sens.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amulette, lat. amuletum)
1. obiect mic căruia i se atribuie, magic, o putere de protecţie, vindecare etc.; talisman, fetiş.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apotropaïque)
1. (despre obiecte sau formule magice) destinat apărării împotriva duhurilor rele.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cabalistique)
2. magic, enigmatic.
3. obscur.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. énoptromancie)
1. pretinsă artă de a ghici cu ajutorul unei oglinzi despre care se spunea că ar avea forţe magice.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. exorcisme, lat. exorcismus)
1. ceremonie, ritual primitiv practicat de cei mistici, constând în rostirea de cuvinte magice pentru alungarea diavolului din locul pe care îl ocupă.
2. (var.) (înv.) esorcism, (înv.) exhorcism.