manșon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. manchon)

1. accesoriu de îmbrăcăminte, din blană sau din stofă, cu două deschizături laterale în care se țin mâinile pentru a le apăra de frig.
2. piesă cu filet interior cu care se îmbină două țevi; partea lărgită de la capătul unui tub, la îmbinarea acestuia cu alt tub; mufă.
3. bucată de cauciuc introdusă sub anvelopa unei roți pentru a apăra camera în dreptul unei rosături sau al unei găuri a anvelopei.
4. înveliș de protecție în care se îmbracă mânerul unor obiecte.
5. membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc.

manșona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. manchonner)

1. a îmbina două țevi, bare etc. cu o mufă sau un manșon (2).

balastru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. compas dintr-un braț, cu manșon la partea superioară, de care este legat un al doilea braț care se arcuiește și poartă un creion, la trasarea de cercuri mari.

damă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dame, it. dama)

1. doamnă, cucoană.
2. de ~ = femeiesc.
3. femeie de moravuri ușoare, prostituată.
4. carte de joc pe care este desenată figura unei femei.
5. (la jocul de șah) regină.
6. (pl.) joc practicat pe o tablă ca cea de șah cu pioni sau discuri albe și negre.
7. scobitură în copastia unei ambarcații, în care se sprijină manșonul ramei.

manșona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. manchonner)

1. a îmbina două țevi, bare etc. cu o mufă sau un manșon (2).

mufă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Muffe)

1. manșon (2).
2. tub de metal deschis la capete cu care se fixează capsa unui fitil.