Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. mandataire, germ. Mandatar)
1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.
2. persoană căreia i s-a încredinţat administrarea unei unităţi comerciale.
3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.
4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. procurateur, lat. procurator)
1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor şi cu repartizarea cheltuielilor.
2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova şi Veneţia.
3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Prokurist)
1. mandatar care are împuterniciri pentru îndeplinirea unor acte juridice în numele cuiva.
2. (p. ext.) mandatar (de orice fel).
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. représentant)
1. persoană care reprezintă pe cineva și acționează în numele acestuia (ex. mandatar).
2. persoană desemnată de un grup pentru a acționa în numele acestuia (ex. reprezentant sindical, parlamentar).
3. persoană care reprezintă interesele unui stat în alt stat, la o întrunire diplomatică.
4. persoană, animal, lucru pe care îl considerăm tip (al unei clase, al unei categorii).
5. persoană care vizitează clienții în numele unei companii (ex. comis-voiajor).
6. (matematică) specimen localizat și observabil al unui vector.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. sous-agent)
1. persoană sau întreprindere care lucrează pe contul şi în numele unui agent mandatar.