Dictionar

Rezultate principale (Manevră):

Manevra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. manoeuvrer)

1. intr. (despre trenuri) a executa o manevră (3).

2. (despre trupe) a executa diferite mişcări tactice.

3. (fig.) a unelti.

4. tr. a conduce, a pune în mişcare o navă.

5. a mânui, a folosi (fonduri, bani).


Manevră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. manoeuvre)

1. manevrare.

2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă.

3. totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a treburilor, de conducere a unei nave etc.

4. parâmă la fixarea și manevrarea velelor, la legarea catargelor etc.

5. (fig.) uneltire, intrigă, mașinație.


Rezultate secundare (Manevră):

Contramanevră

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. contre-manoeuvre)

1. manevră opusă alteia.

2. (arta militară) manevră opusă unei manevre inamice.


Manevrabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. manoeuvrable)

1. care poate fi manevrat.


Manevrabilitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. manoevrabilité)

1. însuşire a unei nave, a unui vehicul de a fi manevrat.


Abordaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.

2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.

3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.


Acosta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accoster)

1. intr. a manevra o navă, cu bordul la chei sau la o altă navă; a aborda.

2. tr. (fig.) a opri pe cineva şi a i se adresa.


Angaja

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. engager)

1. tr., refl. a (se) încadra într-un loc de muncă.

2. tr. a contracta un angajament.

3. a închiria ceva.

4. a atrage după sine o obligaţie, o răspundere.

5. a antrena într-o acţiune, într-o discuţie.

6. refl. a se obliga la ceva, a-şi lua un angajament.

7. a apuca un anumit drum.

8. a începe o manevră (de depăşire a unui autovehicul, a unei nave).

9. (despre avioane) a intra (fără voia pilotului) într-o poziţie nedorită.

10. (despre o ancoră) a se prinde de un obiect pe fundul apei.

11. a pune pucul sau mingea în joc (la hochei, la baschet).


Armonică

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Harmonika, it. armonica)

1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibraţia unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual.

2. muzicuţă (de gură).


Bloc 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bloc, blocus)

1. bucată, masă mare dintr-o materie solidă și grea; corp, obiect dintr-o bucată.

2. masiv de beton pentru ancorarea armăturii la elemente grele de beton precomprimat; material de construcție din piatră naturală, beton, ceramică.

3. ~ continental = sector al scoarței terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime.

4. (poligr.) caracter de literă înrudit cu caracterul grotesc.

5. grămadă de obiecte, lucruri etc. care formează o masă unică.

6. în ~ = împreună, laolaltă; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigură pregătirea și servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operațiilor.

7. mapă de foi de hârtie egale prinse împreună, servind pentru a face însemnări, desene etc.

8. ansamblu de mărci poștale detașate dintr-o coală.

9. piesă metalică turnată a unei mașini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de răcire și conductele de distribuire.

10. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferată din cabina acarului sau din stație.

11. grup de voleibaliști care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari înscrie un punct dintr-o lovitură de atac.

12. (în S.U.A.) porțiune de stradă delimitată de două intersecții.

13. unitatea dintre (supra)structura unei societăți istoric determinate și relațiile dialectice dintre ele.

14. alianță, înțelegere (între state, partide etc.).

15. (med.) obturare a unei căi vasculare sau întrerupere a circulației printr-un vas.

16. întrerupere a unei conductibilități neuromusculare.

17. (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeași funcție.


Braţ

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. brace, fr. bras)

1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor.

2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină.

3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe.