Dictionar

Rezultate principale (Maximă):

Maximă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. maxime, lat. maxima)

1. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu.


Rezultate secundare (Maximă):

Maximafil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. maximaphile)

1. adj. referitor la maximafilie.

2. s. m. f. maximafilist.


Maximafilie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. maximaphilie)

1. ramură a filateliei care se ocupă cu colecţionarea de ilustrate maxime.


Maximafilist, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. maximaphiliste)

1. cel care se ocupă cu maximafilia; maximafil (II).


Maximal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. maximal)

1. adj. maxim.

2. preţ ~ = preţ maxim îngăduit de o lege.

3. s. n. tabel conţinând preţurile curente fixate de stat pentru mărfurile micilor producători.


Maximaliza

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. maximaliser)

1. a duce până la punctul cel mai înalt, a acorda cea mai mare valoare; a deveni maxim; a maximiza.

2. (antonime) a minimaliza, a minimiza.


Maximatecă

Parte de vorbire: s.
Origine: (maximă + -tecă)

1. colecţie de ilustrate maxime, clasate după anumite reguli de maximafilişti.


Acmee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.

2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.

3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.


Adagiu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentinţă populară, aforism, apoftegmă, dicton.


Aforism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă şi expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentinţă.


Aforistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aphoristique)

1. care are forma sau caracterul unui aforism, care enunță o maximă sumară a înțelepciunii.

2. care se referă la sau care conține aforisme, maxime sau sentințe; gnomic.


Amplitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amplitude, lat. amplitudo)

1. distanţa dintre poziţiile externe ale unui corp care oscilează.

2. lungimea pasului unui cal.

3. (mat.) distanţă care separă punctele extreme ale unul arc de curbă.

4. ~ a unui astru = arcul de orizont între punctul cardinal est şi vest şi punctul de pe orizont unde astrul răsare (apune).

5. (fig.) întindere, amploare.

6. valoare absolută, maximă a elongaţiei unei mărimi care variază periodic.

7. ~ climatică = diferenţa dintre valorile maximă şi minimă înregistrate de un element meteorologic în evoluţiile sale periodice.


Apoftegmă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apophtegme, gr. apophthegma)

1. formulare aforistică memorabilă; maximă, sentinţă, adagiu.