Dictionar

Metalurgie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. métallurgie)

1. știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale metalelor și ale aliajelor lor, procesele fizice care au loc la extragerea metalelor din minereuri și la elaborarea aliajelor.

2. tehnica extragerii metalelor și a elaborării aliajelor, precum și a prelucrării lor în semifabricate.


Electrometalurgie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrométallurgie)

1. ramură a metalurgiei care foloseşte în elaborarea şi afinarea metalelor şi aliajelor procedee electrolitice şi electrotermice.


Hidrometalurgie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hydrométallurgie)

1. procedeu de extragere a unor metale din minereuri, prin spălarea acestora.

2. ramură a metalurgiei care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri prin acest procedeu.


Pirometalurgie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. pyrométallurgie)

1. procedeu de bază pentru obţinerea metalelor, prin topirea minereurilor în cuptoare metalurgice.


Alpax

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. alpax)

1. (metalurgie) aliaj ușor de aluminiu (≈87%) și siliciu (≈13%); silumin.


Dezintegrator

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. désintégrateur)

1. maşină pentru măcinarea materialelor semidure (ghips, sare) sau fibroase (azbest, coji etc.).

2. aparat mecanic în metalurgie pentru epurarea gazului.


Ecruisaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. écrouissage)

1. (metalurgie) acțiunea de a ecruisa; rezultat al acestei acțiuni; ecruisare.

2. modificarea proprietăților unui metal prin batere la rece (sau la o temperatură inferioară celei de recoacere) și eventual întinderea sau laminarea acestuia, pentru a-l face mai dens, mai elastic și mai rezistent.


Electrometalurgie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrométallurgie)

1. ramură a metalurgiei care foloseşte în elaborarea şi afinarea metalelor şi aliajelor procedee electrolitice şi electrotermice.


Electrometalurgist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. électrométallurgiste)

1. specialist în electrometalurgie, ramură a metalurgiei care folosește procedeele electrolitice sau electrotermice.

2. muncitor de turnătorie într-o oțelărie electrică.


Fritaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. frittage)

1. (metalurgie) tratament metalurgic care permite aglomerarea pulberilor metalice prin încălzire și comprimare; calcinare a minereurilor; fritare.