Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aldimines)
1. substanţe care derivă de la aldehide, care, prin reducere, dau amine primare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bitumines)
1. materii din scoarţa pământului din hidrocarburi şi din diferite alte substanţe organice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catécholamines)
1. compuşi aromatici aminaţi de tipul adrenalinei.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. mineur)
1. muncitor care lucrează într-o mină.
2. (înv.) soldat însărcinat cu munca minieră.
3. (criptomonedă) persoană care practică mineritul.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (rus. mineral, fr. minéral, lat. mineralis)
1. adj. referitor la minerale, care conține minerale.
2. apă ~ă = apă în a cărei soluție se află săruri, substanțe radioactive, gaze.
4. s. n. corp solid, care se află în natură cristalizat, sau amorf (în interiorul, sau la suprafața pământului).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. minéralier)
1. navă specială pentru transportul de minereuri.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattage, it. abbattaggio)
1. acțiunea de a extrage minereu într-o mină.
2. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr-un zăcământ; operaţia însăşi.
3. ~ frontal = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului.
4. ciocan de ~ = instrument acționat cu aer comprimat, cu ajutorul căruia se desprinde cărbunele în straturile cu înclinație mare.
5. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.
6. acțiunea de a ucide un animal; sacrificare a animalelor, la abator.
7. (marinărie) înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinium)
1. element chimic radioactiv din minereurile de uraniu.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. aculeus)
1. (bot.) vârf ascuțit sau altă proeminență care crește pe o plantă; ghimpe, spin, ac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aquaculture)
1. creştere a animalelor şi a plantelor acvatice: acvicultură, maricultură.
2. cultură, fără pământ, într-o soluţie de săruri minerale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphie)
1. (bot.) concreştere a două sau mai multe organe (stamine, ramuri).
2. (bot.) reunirea în fascicule a staminelor prin filamentele lor.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aérage)
1. reînnoirea aerului într-un spațiu închis; ventilație forțată practicată în mine, galerii subterane etc.; aerare, aerisire.