Dictionar

Rezultate principale (Modalitate):

Modalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. modalité)

1. procedeu, mod de a face, de a prezenta ceva.

2. (log.) criteriu de diferenţiere a judecăţilor după gradul lor de certitudine.

3. caracterul unei fraze muzicale determinat de raportul de intervale dintre sunetele componente.


Rezultate secundare (Modalitate):

Acreditiv

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accréditif, germ. Akkreditiv)

1. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci corespondente, o anumită sumă de bani.

2. sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemnaţiuni; înscris care certifică o asemenea depunere.


Computaţional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. computational)

1. referitor la computaţie, care procedează prin computaţie.

2. geometrie = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, ieşirea şi analiza datelor geometrice, entităţi geometrice de bază; grafică = ansamblu de metode şi tehnici de conversie a informaţiei numerice în imagini grafice cu ajutorul calculatorului şi al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relaţiei om-maşină la nevoile specifice omului.


Edifiant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. édifiant)

1. care duce, prin exemplu sau vorbire, la virtute, la evlavie; moral, moralizator, educativ.

2. care edifică; care oferă cuiva o modalitate decisivă de a se lumina sau de a-și forma o părere; edificator.


Forfetare

Parte de vorbire: s.
Origine: (forfeta)

1. impozit, taxă forfetară.

2. modalitate de finanţare a comerţului exterior care foloseşte combinat mai multe tehnici bancare bazate pe operaţii de scontare.


Juxtapoziţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. juxtaposition)

1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.

2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.

3. (var.) juxtapozițiune.


Licitaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. licitation, lat. licitatio)

1. modalitate de vânzare-cumpărare publică a unui bun, a unei mărfi etc., care se adjudecă celui ce oferă prețul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unități specializate, pentru o anumită lucrare, pe aceea care are prețul cel mai scăzut.