Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl., fr. module, lat. modulus)
1. (mat.) valoare absolută a unei mărimi reale.
2. număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor componentelor unui număr real.
3. (stat.) variantă a caracteristicii, înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență.
4. coeficient care caracterizează o proprietate mecanică oarecare.
5. raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia.
6. ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal și lungimea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate de întindere sau încovoiere.
7. debitul anual al unui curs de apă.
8. parte componentă a unui ansamblu cu funcționalitate proprie.
9. fiecare din părțile detașabile ale unei nave spațiale.
10. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care îndeplinește funcția de etaj sau de celulă într-un aparat, ori într-o instalație electronică.
11. (arhit.) unitate de măsură pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unui edificiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hydromodule)
1. debit de apă necesar pentru irigarea în timpul unui sezon a unei anume culturi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. micromodule)
1. circuit logic sau aritmetic miniaturizat al unui calculator electronic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. moduler)
1. a exprima ceva prin inflexiuni ale vocii; a schimba tonul, inflexiunile vocii; a ritma, a cadenţa.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. modulable)
1. care poate fi modulat, care poate varia în funcție de circumstanțe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. modulaire, engl. modular)
1. referitor la un modul, de modul.
2. care este proiectat din elemente care pot fi asamblate în diverse moduri.
3. care se bazează pe utilizarea modulului.
4. constituit dintr-un ansamblu de module sau subansambluri.
5. (programare) care constă în gruparea funcțiilor în module legate între ele prin interfețe.
6. (sisteme informatice, rețele etc.) care pot crește prin adăugarea de elemente (module) autonome sau interconectate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (modula)
2. sistem de dimensionare a construcțiilor, folosind modulul de bază.
3. introducere în opera de artă plastică sau arhitecturală a unei unități de măsură unică, care prin repetarea sau subîmpărțirea ei să servească la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca și a întregului.
4. (biol.) rediferențiere a celulelor în procesul lor de formare definitivă.
5. modificare produsă în celule de stimulii din mediu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adverbe, lat. adverbium)
1. parte de vorbire neflexibilă care determină un verb, un adjectiv sau alt adverb, arătând locul, modul, timpul etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. agrotechnique, /II/ rus. agrotehnika)
1. adj. referitor la agrotehnică.
2. s. f. ştiinţă care studiază modul în care omul poate interveni în corelaţia dintre factorii de vegetaţie, sol şi plantele cultivate; agrologie.
3. procedeele tehnice de cultivare a unei plante.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allobiose)
1. schimbare a modului de viaţă al unui organism la modificarea condiţiilor de mediu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archétype, lat. archetypum)
1. (fil.; la Platon) modelul prim, iniţial, ideal al obiectelor sensibile, considerate ca reprezentări imperfecte şi copii ale sale.
2. fiecare din modulii ancestrali universali ai intuiţiei şi intelectului care apar, potrivit psihologiei abisale, în vis şi în mituri.
4. original (manuscris, operă) după care se fac reproduceri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baguette)
2. vergea subţire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor.
3. băţ de lemn sau de metal servind la punerea în vibraţie a unor instrumente de percuţie.
4. partea de lemn a arcuşului.
5. dungă colorată care împodobeşte uneori ciorapii pe partea exterioară.
6. piesă cilindrică, subţire, a unui mecanism, a unei maşini.
7. mulură mică cu secţiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic.
8. element ornamental aşezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (bio- + test)
1. metodă standard pentru măsurarea modului în care o substanță (vitamină, hormon sau un îngrășământ) acționează asupra unui organism sau asupra unui țesut din acel organism; test biologic.