Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monologue)
1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj.
2. mică piesă comică recitată de un singur personaj.
3. ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești.
4. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monologuer)
1. intr a vorbi de unul singur; a soliloca.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monologique)
1. care se bazează pe monolog (interior).
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aparté)
1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.
2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confident, lat. confidens)
1. cel căruia i se fac confidenţe.
2. personaj convenţional în teatru, căruia un erou îi face confidenţe, permiţând autorului să informeze pe spectator fără a recurge la monolog.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. démonographie)
1. lucrare, tratat despre demoni, despre puterea demonilor, despre demoni și apariția lor în credințele religioase et cetera; demonologie.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. démonologue)
1. specialist în demonologie, studiul demonilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. monodie, gr. monodia)
1. monolog liric în tragediile antice greceşti.
2. muzică bazată pe o singură linie melodică; cântec la o singură voce.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. monologique)
1. care se bazează pe monolog (interior).