Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. monumental, lat. monumentalis, it. monumentale)
1. adj. referitor la monument.
2. de mari proporții, măreț, grandios; impunător.
3. (fam.) uimitor, uluitor; colosal.
4. s. n. categorie estetică, variantă a sublimului, în care măreția se manifestă prin mărime.
5. s. f. pl. (poligr.) literă din familia romane elzevir, care nu are decât majuscule, cu talpa foarte accentuată și subțire.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monumentalisme)
1. stil caracterizat printr-un aspect monumental; monumentalitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (monumental + -ist)
1. arhitect, sculptor, pictor autor de lucrări monumentale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. monumentalité)
1. însușirea de a fi monumental; grandoare, măreție; monumentalism.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. monumentaliser)
1. a face ceva monumental.
2. (fig.) a conferi un aer eroic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)
1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.
2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. calvarium)
1. (la catolici) cruce monumentală, reprezentând imaginea lui Isus răstignit, în apropierea unei biserici; (p. ext.) cruce de lemn ridicată la răspântii, pe marginea drumurilor etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dôme, germ. Dom)
1. catedrală de mari proporţii; cupola de deasupra a unui edificiu monumental.
2. structură geologică sau anatomică în formă de cupolă.
3. formă de cristal caracterizată prin existenţa a două feţe înclinate, simetrice.
4. recipient montat în partea superioară a unui cazan orizontal cu aburi.
5. acoperire metalică a unui sonar sau a altor aparate de pe fundul unei nave.
6. sferă de plastic care acoperă antena unui radiolocator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. /style/ Empire)
1. stil ~ = stil din timpul lui Napoleon I, caracterizat în arhitectură prin monumentalitate şi somptuozitate, iar în artele decorative printr-o îmbinare a motivelor mitologice cu acelea ale emblemelor militare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fléche)
1. element de acoperiş foarte înalt, în formă de săgeată, la turnurile monumentale.
2. partea din spate a afetului unui tun.
3. procedeu ofensiv la scrimă prin deplasarea energică a corpului spre înainte.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fresque)
1. tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe o tencuială încă umedă.
2. pictură monumental-decorativă de dimensiuni mari, executată în această tehnică.
3. (fig.) operă literară de evocare plastică, sugestivă, a oamenilor și a moravurilor unei epoci; imagine descriptivă a unui peisaj sau a unui mediu într-o operă literară.