Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. monumentalité)
1. însușirea de a fi monumental; grandoare, măreție; monumentalism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)
1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.
2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.
3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. /style/ Empire)
1. stil ~ = stil din timpul lui Napoleon I, caracterizat în arhitectură prin monumentalitate şi somptuozitate, iar în artele decorative printr-o îmbinare a motivelor mitologice cu acelea ale emblemelor militare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. monumentalisme)
1. stil caracterizat printr-un aspect monumental; monumentalitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. sassanide)
1. referitor la dinastia Sasanizilor din Iran.
2. arta ~ă = arta dezvoltată în Iran, caracterizată prin monumentalitatea edificiilor şi a multora dintre operele sale (statui, reliefuri rupestre).