Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. morphologie)
1. știință care studiază forma și structura organismelor animale și vegetale.
2. ~a artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de artă; ~ terestră = geomorfologie; ~a solului = ramură a științei solului care studiază constituția profilurilor de sol.
3. parte a structurii gramaticale a unei limbi cuprinzând regulile de modificare a formei cuvintelor; parte a gramaticii care studiază aceste reguli.
4. formă, structură; aspect general.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT morphologia
2. FR morphologie
4. DE Morphologie; Gestaltungslehre; Formenlehre
5. RU морфолоrия
6. HU morfológia, alaktan, szervezettan
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cytomorphologie)
1. studiul morfologic al celulei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dysmorphologie)
1. disciplină care studiază malformaţiile la plante şi animale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. phytomorphologie)
1. (bot.) ramură a botanicii care consistă în descrierea formei și structurii externe a plantelor și a organelor lor; morfologia plantelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géomorphologie)
1. ştiinţă care studiază relieful terestru.
Parte de vorbire: s.
Origine: (hidro- + morfologie)
1. ramură a hidrologiei care studiază geneza şi formele albiilor apelor curgătoare sau stătătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paléogéomorphologie)
1. ramură a paleogeografiei care studiază evoluţia reliefului în trecut, reconstituind configuraţia acestuia şi procesele geomorfologice din diferite perioade geologice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (carstologie)
1. specialist în carstologie, ramura geomorfologiei care studiază carstul.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. karstologie)
1. ramura geomorfologiei care studiază carstul; studiul fenomenelor carstice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. géomorphologue)
1. specialist în geomorfologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hypsographie)
1. ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea reliefului după altitudine.
2. totalitatea formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine; orografie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. isogamie)
1. (biol.) formă de fecundare întâlnită la diverse organisme unicelulare care implică gameți cu aceeași morfologie, care nu pot fi clasificați ca masculin sau feminin, ci doar ca gamet + și gamet -; fuziune a doi izogameţi; homoiogamie.
2. (antonime) anizogamie, heterogamie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Karling, fr., engl. karling)
1. creastă de munte stâncoasă, crenelată şi ascuţită, specifică morfologiei glaciare.