Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amuți + -tură)
1. stare de muțenie; amuțeală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)
1. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.
2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.
3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)
1. îndemnare a câinilor să atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.
2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.
3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (amuți + -eală)
1. stare de muțenie; amuțire, amuțitură.