Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. disobedient)
1. care refuză să se supună regulilor; neascultător, nesupus.
2. (antonime) obedient, supus, ascultător.
Parte de vorbire: s.m. (franțuzism învechit)
Origine: (fr. polisson)
1. copil prost crescut, neascultător și obraznic; galopin.
2. persoană care se comportă ca un copil facețios; ștrengar bătrân; măscărici.
3. persoană care spune vorbe de ocară sau obscenități.