Dictionar

hipomanție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hippomancie)

1. (la vechii celți) artă a prezicerii după nechezatul și mișcările unor cai sacri.
 

mihoti

Parte de vorbire:  vb. intr. (reg.)  
Etimologie: (din mihoho)

1. (despre cai) a scoate sunete stridente, prelungi și răsunătoare, caracteristice speciei; a necheza; a râncheza.
2. (fig., despre oameni) a râde zgomotos, cu hohot; a chicoti.